Procurorii DIICOT Ploiești au făcut trei descinderi în Ploiești și Constanța, la sediul companiei Rompetrol Rafinare S.A într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură și înșelăciune. Anchetatorii suspectează că reprezentanții rafinăriei Vega din Ploiești au depus declarații false la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova privind ecologizarea unui batal întocmind documentația aferentă costurilor pentru astfel de operațiuni în valoare de peste zece milioane de lei.
Soția fostului premier și parlamentar Petre Roman s-a lansat în afaceri imobiliare în urmă cu aproape 10 ani cu bani împrumutați de la nașul de cununie și de botez al familiei, omul de afaceri și politicianul Dinu Patriciu, fostul proprietar al grupului petrolier Rompetrol și mulți ani la rând cel mai bogat român, decedat în 2014, reiese din documente oficiale extrem de recente. Petre Roman și Silvia Chifiriuc s-au căsătorit în 2009, nași fiind Dinu Patriciu și soția acestuia. Ulterior, în 2010, cei doi soți Patriciu au fost nași și la botezul fiului familiei Roman, Petrus. Dinu Patriciu a fost ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în Guvernul Petre Roman 2, după remanierea din aprilie 1991.
Între timp, a fost înființată compania Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA, parte a soluției, convenite în urmă cu 6 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, și a început să avanseze și implementarea părții a doua a înțelegerii din Memorandumul încheiat de Guvern în 2013 cu KMG International din grupul kazah de stat KazMunayGas, respectiv preluarea de către KMG International a unei cote de 26,7% din participația de aproape 45% din acțiunile Rompetrol Rafinare aflată în posesia Ministerului Energiei, contra unei sume minime de 200 milioane dolari.
În acest moment, valoarea de piață a pachetului de 26,6959% din acțiunile RRC pe care Ministerul Energiei vrea să îl vândă este, conform cotației de la BVB, de circa 577 milioane lei, adică cam 140,3 milioane dolari la actualul curs dolar/leu, cu 30% sub prețul minim de 200 milioane dolari țintat de Guvern și convenit cu partea kazahă.
În prezent, KMG International deține 48,11% din Rompetrol Rafinare, în timp ce Ministerul Energiei controlează o participație de 44,69%. Restul acțiunilor sunt tranzacționate la BVB. În iulie anul acesta, reprezentanții KMG declarau, pentru Reuters, că demersurile de achiziție a acțiunilor RRC de la statul român sunt în desfășurare și că ar putea fi finalizată în acest an sau în 2019.
Rompetrol Rafinare Constanța a realizat în prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri brută de 9,10 miliarde lei, în creștere cu 45,13% față de cea de 6,27 miliarde lei din perioada similară a anului precedent, însă compania a raportat pierderi.
KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului energetic kazah de stat KazMunayGas, susține că deține o hotărâre dictată de o instanță de arbitraj din Olanda prin care moștenitorii lui Dinu Patriciu au fost obligați să-i plătească despăgubiri de 200 milioane dolari, în urma unui litigiu generat de preluarea Rompetrol de la Patriciu în perioada 2007-2009. Suma este identică cu cea pe care KMG International se angaja în 2013, prin memorandumul semnat cu autoritățile de la București, să o plătească statului român contra unei participații de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ca parte a unei înțelegeri mai complexe destinate rezolvării problemei datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea depusă în aprilie de Rompetrol Rafinare, compania sa mamă KMG International și o altă firmă din grup, Oilfield Exploration Business Solutions, de ridicare a sechestrului impus de DIICOT în urmă cu 2 ani, în aprilie 2016, pe rafinăria Petromidia și pe alte active ale celor 3 companii, în dosarul penal Rompetrol 2, în care estimarea inițială a prejudiciului se ridica la aproape 770 milioane dolari.
Ministerul Energiei a decis să mandateze conducerea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), pe care o controlează integral, să continue demersurile pentru înființarea fondului de investiții kazah-român alături de KMG International, fosta The Rompetrol Group, parte a soluției, convenite în urmă cu 5 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român.
Ministerul Energiei nu va prelungi memorandumul din 2013 cu KazMunaiGaz, proprietarul Rompetrol, aprobat prin hotărâre de Guvern în 2014, iar compania va trebui să-și plătească datoria către stat pentru a-și dovedi buna credință, inclusiv din cauza faptului că respectivul memorandum conține o prevedere potrivit căreia acesta devine nul dacă DIICOT trimite în instanță dosarul penal Rompetrol 2.
Potrivit unui document recent al companiei, Rompetrol Rafinare, grupul-mamă KMG International și o altă companie românească controlată de kazahi, Oilfield Exploration Business Solutions, au fost informate pe 17 iulie 2017 de către DIICOT cu privire la emiterea unei ordonanțe prin care se dispune continuarea cercetării penale în dosarul Rompetrol 2.
KazMunayGas și compania chineză China Energy Company Limited (CEFC) au semnat la finalul anului trecut un acord privind preluarea de către chinezi a 51% din acțiunile KMG International, fosta The Rompetrol Group. În Kazahstan, limba rusă are statut de limbă oficială de stat, alături de cea kazahă.
ASF a notificat Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia, să convoace AGA pentru a decide dacă societatea va fi dizolvată sau își va continua activitatea, măsură obligatorie, potrivit legislației în vigoare, atunci când valoarea activelor nete ale unei companii scade la mai puțin de jumătate din capitalul social al acesteia.
În cadrul acestui litigiu, deschis în primăvară, statul reclamă nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, ulterior divizată în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, și le cere italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii pentru 2012.
Fostul ministru al Finanțelor Mihai Tănăsescu este audiat, miercuri, la DIICOT în dosarul Rompetrol 2, în care este acuzat de complicitate la delapidare și abuz în serviciu.
Statul face primul pas spre înființarea fondului de investiții de 1 miliard de dolari pentru plasamente în sectorul energetic românesc, convenită în 2013 prin memorandumul semnat cu compania de stat kazahă KazMunayGas în vederea reglării datoriilor bugetare istorice ale Rompetrol.
Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, vineri, la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieței de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală și spălare de bani, printre care și foștii miniștri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.
Anca Alexandrescu, fost coordonator al Departamentului de Comunicare al Executivului în timpul Guvernului Ponta, inclusiv în momentul semnării memorandumului de înțelegere din 2013 dintre autoritățile de la București și KMG International privind stingerea datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, a preluat, începând de miercuri, funcția de director Comunicare și Relații Publice al KMG International.
Fitch Ratings menține sub supraveghere calificativul pentru împrumuturile pe termen lung atribuit grupului petrolier KMG International (fost Rompetrol), în vederea unei posibile retrogradări, și a avertizat că ancheta procurorilor DIICOT în dosarul Rompetrol 2 ar putea avea un impact negativ sever asupra finanțelor companiei controlate de kazahii de la KazMunayGas (KMG).
Fostul ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu a fost pus, vineri, sub urmărire penală de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în dosarul Rompetrol 2, potrivit unor surse judiciare.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a foștilor miniștri Mihai Tănăsescu (Finanțe, 2000 - 2004), Dan Ioan Popescu (Economie și Comerț, 2003 - 2004), Sebastian Vlădescu (Finanțe, 2005 – 2007 și 2009 – 2010) și Gheorghe Pogea (Finanțe, 2008 – 2009).
MFP a respins cererea Rompetrol Gas, parte a KMG International, fosta Rompetrol Group, de reautorizare ca antrepozit fiscal de producție a stației sale de îmbuteliere GPL pentru butelii de aragaz de la Năvodari de pe platforma Petromidia, ca urmare a sechestrului instituit de DIICOT pe active de 3 miliarde lei în dosarul Rompetrol 2.
Tribunalul Constanța a decis, miercuri, să trimită înspre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție contestațiile formulate de KMG International și de subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions la măsura sechestrului asigurător instituită de DIICOT pe active de 3 miliarde lei ale celor 3 companii în dosarul Rompetrol 2.
Procurorii DIICOT cer aviz de la președinte pentru urmărirea penală a foștilor miniștri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol 2.
KMG International și subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions au contestat în instanță sechestrul asigurător pus de procurorii DIICOT pe active de peste 3 miliarde lei ale celor trei companii în dosarul Rompetrol 2, pentru acuzații de prejudiciere a bugetului de stat al României din 1998 încoace.